O femeie de 50 de ani şi copilul său au fost găsiţi morţi, marţi dimineaţă, într-un apartament din Drobeta Turnu Severin. Sesizarea a fost făcută de către sora femeii, care le-a spus poliţiştilor că de două-trei zile aceasta nu i-a mai răspuns la telefon, şi ulterior nici la soneria apartamentului. Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi au fost chemaţi să deblocheze uşa, iar în interior anchetatorii au găsit cele două cadavre.
Surse din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi au declarat pentru News.ro că poliţiştii au fost sesizaţi la ora 10.26 de sora unei femei de 50 de ani că aceasta nu i-a mai răspuns la telefon de două-trei zile şi ulterior nici la soneria apartamentului din Drobeta Turnu Severin, motiv pentru care s-a îngrijorat şi a anunţat Poliţia.
În aceste condiţii, a fost solicitată intervenţia pompierilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi să deblocheze uşa de acces în apartament, în interior fiind găsite cadavrele femeii şi copilului său.
Potrivit anchetatorilor, poliţiştii, sub coordonarea procurorului de caz, fac cercetarea la faţa locului, iar cele două cadavre urmează să fie transportate la Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.
Primele informaţii de la faţa locului indică faptul că femeia şi copilul său în vârstă de şapte ani ar fi fost găsiţi spânzuraţi.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Potrivit aceloraşi informaţii, femeia era profesoară la o şcoală din Orşova, dar în acelaşi timp preda şi la Penitenciarul Vânjuleţ. Femeia în vârstă de 50 de ani, care era despărţită de soţ, ar fi fost în depresie pentru că bărbatul ar fi cerut custodia copilului lor.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.