Neamţ: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat cu un cuţit un alt bărbat. Conflictul, pe fondul unor neînţelegeri legate de copiii celor doi

Neamţ: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat cu un cuţit un alt bărbat. Conflictul, pe fondul unor neînţelegeri legate de copiii celor doi

Un bărbat a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore după ce a ameninţat cu un cuţit ttăl unui elev, în curtea unei unităţi de învăţământ din judeţul Neamţ. Conflictul a avut loc pe fondul unor neînţelegeri legate de copiii celor doi bărbaţi.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anunţat, sâmbătă, că poliţştii au fost sesizaţi, vineri, prin apel 112, de către un bărbat în vârstă de 44 de ani, cu privire la faptul că a fost ameninţat de un alt bărbat. 
”În urma verificărilor desfăşurate de poliţişti a rezultat faptul că, în timp ce persoana vătămată se afla în curtea unei unităţi de învăţământ din Roznov, pe fondul unor neînţelegeri legate de copiii minori ai celor doi, un bărbat de 48 de ani, ar fi provocat scandal şi l-ar fi ameninţat cu un cuţit, provocând indignarea celor prezenţi şi tulburând ordinea şi liniştea publică”, au afirmat reprezentanţii IPJ Neamţ. 
Bărbatul a fost identificat la scurt timp şi dus la sediul poliţiei pentru audieri. 
El a fost reţinut pemtru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor