Optsprezece persoane, între care trei copii, au fost evacuate, marţi, dintr-un bloc din municipiul Reghin, judeţul Mureş, după ce într-un apartament a izbucnit un incendiu. Pompierii au reuşit să stingă focul, iar cei trei copii şi şapte adulţi au primit asistenţă medicală la faţa locului.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş au anunţat că un incendiu a izbucnit, marţi, la un apartament dintr-un bloc din municipiul Reghin.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi cu o autoscară, în timpul incendiului fiind degajări mari de fum.

În urma incendiului, au fost evacuate 18 persoane - 15 adulţi şi 3 copii. Din persoanele evacuate, şapte adulţi şi trei copii au fost asistaţi medical la fata locului, ceilalţi au refuzat examinarea.
Incendiul a fost stins.




























