Ministerul Apărării anunţă, luni, că cea mai lungă dislocare în zbor a elicopterelor IAR-330M s-a executat cu succes. 31 de militari cu două elicoptere IAR-330 M participă la un exerciţiu în Spania.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

”După 18 ore, 40 minute de zbor, 3400 km s̗i 6 opriri tehnice detaşamentul de zbor din Baza 90 Transport Aerian a aterizat pe aerodromul Rota din Cádiz, Spania. Scopul deplasării celor 31 de militari şi două elicoptere IAR-330 M este participarea la exerciţiul multinaţional «MILEX 23» în Spania, organizat în premieră de European Union Military Staff (EUMS), în perioada 16-22 octombrie 2023”, anunţă, luni, Ministerul Apărării.

 

Sursa citată a precizat că detaşamentul este însoţit de o echipă mixtă formată din doi militari cu o autospecială EOD din cadrul Grupului EOD/ Statul Major al Forţelor Aeriene şi alţi doi militari din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre.

 

”Exerciţiul multinaţional are ca obiectiv perfecţionarea instruirii echipajelor detaşamentului pentru a fi în măsură să-şi îndeplinească misiunile în cadrul naţional şi ca forţă de răspuns a UE şi realizarea schimbului de experienţă privind tehnicile, tacticile şi procedurile specifice”, a mai transmis Ministerul Apărării.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.