Elicopterul SMURD care s-a prăbuşit joi în Republica Moldova, toate cele patru persoane aflate la bord decedând, a alimentat la Chişinău înainte să plece în a doua misiune, a decolat la 13.10 spre Cahul, pentru a prelua un pacient cu accident vascular cerebral, iar la 14.23 era anunţată la Iaşi pierderea legăturii radio cu aparatul de zbor, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Elicopterul SMURD a decolat la ora 09.55, de la Iaşi, în direcţia Vulcăneşti - Republica Moldova, unde a aterizat la ora 11.00. La ora 11.30, a preluat o femeie în vârstă de 85 de ani, cu bronhopneumonie, pe care a transportat-o la Chişinău. După predarea pacientei, elicopterul a alimentat şi a decolat din nou, în jurul orei 13.10, către Cahul, într-o misiune aeromedicală pentru salvarea unei persoane în vârstă de 64 de ani, cu accident vascular cerebral. Înainte de a ajunge la pacient a avut loc accidentul, a spus Monica Dajbog.

În jurul orei 14.23, Autoritatea Aeronautică din Republica Moldova a informat Centrul Operaţional de la Unitatea Specială de Aviaţie din Iaşi a MAI că a pierdut legătura radio cu elicopterul SMURD care opera în Republica Moldova, în baza acordului transfrontalier de cooperare în domeniul acordării ajutorului medical de urgenţă.

La MAI a fost convocată imediat celula de criză, pentru gestionara situaţiei. În jurul orei 15.00, MAI a primit confirmarea de la forţele ajunse la faţa locului, într-o regiune împădurită din zona localităţii Haragâj, din raionul Cantemir din Republica Modlova că a fost găsită epava elicopterului, iar cele patru persoane aflate la bord, persoane, pilot, copilot, medic şi asistent medical, sunt decedate.

„După confirmarea accidentului aviatic, ministrul Petre Tobă l-a contactat pe omolgul moldovean, care în discuţia telefonică a reconfirmat producerea accidentului şi decesul membrilor echipajului”, a precizat Dajbog.

Elicopterul prăbuşit este de tip EC 135, cu număr de înmatriculare 347, fabricat în august 2014, iar ultimă inspecţie tehnică periodică a avut loc în februarie 2016, a mai spus Monica Dajbog.

Pilotul avea o vastă experienţă, având pe elicopter 4.181 ore de zbor, iar copilotul de 1.480 de ore de zbor. Medicul avea o experienţă de cinci ani pe elicopterul SMURD, iar aistentul medical de 11 ani.

Echipe formate din psihologi şi poliţişti de la IPJ Iaşi anunţă familiile victimelor.

Elicopterul SMURD a dispărut de pe radare în jurul orei 14.13, în timp ce se îndrepta spre Cahul pentru a prelua un pacient.

Elicopterul SMURD Iaşi plecase la Cahul să preia un cetăţean american în stare foarte gravă, intubat şi ventilat mecanic, care trebuia transportat într-un spital din Chişinău, a declarat pentru News.ro coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

Potrivit unor surse oficiale, în elicopter se mai aflau pilotul Doru Gavril şi copilotul Voicu Şoican, cei doi fiind angajaţi ai Inspectoratului General de Aviaţie.

Pilotul Doru Gavril, în vârstă de 53 de ani, era comandantul Unităţii Speciale de Aviaţie de la Iaşi din 2011 şi a activat ca pilot din 1985, având la activ mii de ore de zbor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.