Mai mulţi urşi au fost semnalaţi în numai câteva ore în Băile Tuşnad, fiind necesară intervenţia jandarmilor pentru îndepărtarea acestora. O ursoaică cu pui a intrat într-un magazin din staţiune, iar alţi urşi au fost văzuţi lângă o ghenă şi la uşa garajului unui localnic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Harghita, în cursul serii de 14 iunie, au fost primite trei apeluri, prin intermediul SNUAU 112, prin care era anunţată prezenţa unor urşi în Băile Tuşnad, iar un al patrulea apel a fost primit în cursul nopţii de duminică spre luni, jandarmii intervenind în toate cazurile.  
“Primul apel primit prin intermediul SNUAU 112, la ora 22:00, ne anunţa că o ursoaică cu trei pui ar fi intrat într-un magazin din staţiune, din cele spuse de apelantă, ursoaica a fost atrasă de hrana din magazin. A fost trimis imediat în zonă un echipaj de jandarmerie din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil. Până la sosirea acestuia la faţa locului a intervenit un jandarm montan din cadrul Postului de Jandarmi Montan Băile Tuşnad, care a reuşit pe moment îndepărtarea ursoaicei”, se arată în comunicat. 
La ora 22:50 a fost primit cel de-al doilea apel, în care un bărbat anunţa prezenţa unui urs prin mijlocul staţiunii şi acesta fiind îndepărtat de echipajul aflat în zonă. În acelaşi timp ursoaica a revenit încercând din nou să intre în magazinul din localitate, dar a fost îndepărtată din nou. 
De asemenea, la ora 23:42  a fost primit cel de al treilea apel, o femeie anunţând prezenţa unui urs la o ghenă de gunoi, acesta fiind îndepărtat de jandarmi înspre pădure.
Cel de-al patrulea apel a fost primit în jurul orei 3 când un bărbat semnala prezenţa unei ursoaice cu trei pui la uşa garajului său din aceeaşi staţiune. Şi ursoaica a fost îndepărtată înspre pădure.
Echipajul de jandarmerie care a acţionat pentru prevenirea oricăror incidente a rămas în zonă pentru a se asigura că urşii nu se întorc.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.