Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş anunţă că face verificări interne după ce un agent de Poliţie ar fi fost filmat când dormea în autospecială, în timpul unei misiuni de pază. ”Cei doi poliţişti desfăşuraseră, în noaptea anterioară, un serviciu de pază cu durata de 12 ore”, explică IPJ Mureş, arătând că misiunile de pază au fost dispuse pentru protecţia locuinţelor unor persoane apropiate tinerei care a fost ucisă la începutul lunii iulie. ”Poliţiştii implicaţi au desfăşurat activităţi în condiţii solicitante, cu un grad ridicat de efort fizic şi psihic”, adaugă IPJ.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a înaintat Tribunalului Mureş o propunere de arestare în lipsă în cazul bărbatului acuzat că şi-a ucis concubina şi apoi a incendiat locuinţa din Miheşu de Câmpie în care se afla cadavrul.
Presupusul criminal este căutat de circa trei săptămâni de forţe impresionante de poliţişti. Au fost audiaţi mai mulţi apropiaţi ai acestuia şi au avut loc mai multe descinderi la rude sau prieteni ai săi.
Potrivit procurorilor, bărbatul este acuzat de omor calificat cu premeditare, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.
Bărbatul căutat, Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, este cunoscut ca o persoană violentă, are dosare de violenţă în familie şi a făcut închisoare pentru omor, fiind eliberat în urmă cu peste cinci ani, înainte de termen.
El a fost condamnat pentru că a omorât un bărbat. Acum este suspectat că şi-a ucis partenera în vârstă de 23 de ani şi a dat foc casei în care se afla cadavrul acesteia.
Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că Poliţia a pregătit o recompensă de 5.000 de euro, pentru persoana care oferă informaţii ce duc la prinderea lui Gânj.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.