Incendiul care a cuprins, luni noapte, platforma de resturi vegetale a oraşului Râmnicu Sărat nu a fost lichidat, iar pompierii nu pot aprecia momentul la care vor încheia intervenţia, întrucât volumul de frunze depozitate este foarte mare. În zonă continuă să fie fum, spre disperarea oamenilor care locuiesc la circa cinci sute de metri de zona focarului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, sublocotenent George Creţu, în noaptea de marţi spre miercuri, pompierii s-au retras de la locul incendiului unde a rămas pentru supraveghere un singur echipaj cu o autospecială.

Miercuri dimineaţă, pompierii buzoieni au reluat acţiunea de stingere a focului care a cuprins în urmă cu mai multe zeci de ore o platformă betonată pe care erau depozitate circa 2.000 de metri cubi de frunze uscate şi crengi. Având în vedere volumul foarte mare de resturi vegetale, pompierii nu pot aprecia momentul la care vor încheia misiunea acolo. Şi cum frunzele uscate continuă să fumege, e încă fum în zona focarului. 

Oamenii care locuiesc la circa 500 de metri de zona focarului sunt nemulţumiţi, pe de-o parte că fumul îi îneacă şi nu pot lăsa geamurile locuinţelor deschise, pe de altă parte spun că platforma de gunoi vegetal este mult prea aproape de casele lor.  

Luni noapte, platforma de gunoi a oraşului Ramnicu Sărat a luat foc, iar întreaga zonă a fost inundată de fum gros. Peste 2.000 de metri cubi de vegetaţie uscată, frunzele şi crengile măturate de pe străzile municipiului, au ars mocnit.

Odată cu acest incendiu a ieşit la iveală faptul că platforma de gunoi nu are autorizaţie de funcţionare de la autorităţi. Primarul Sorin Cârjan spune, însă, că a fost nevoit să găsească această soluţie pentru depozitarea resturilor vegetale ca urmare a legislaţiei de mediu care îl obligă să colecteze şi să depoziteze separat deşeurile. Edilul spune că incendiul a fost provocat de o mână criminală. 

După stingerea incendiului, poliţiştii vor încerca să stabilească exact circumstanţele în care s-a produs evenimentul şi, mai ales, dacă ipoteza primarului se confirmă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.