Un puternic incendiu a izbucnit, joi după-amiază, la acoperişul unui club din cartierul braşovean Astra, care s-a extins la acoperişul unui restaurant aflat în imediata vecinătate. Pompierii au intervenit rapid şi au reuşit să împiedice ca flăcările să se extindă şi mai mult, pe durata intervenţiei clienţii şi angajaţii celor două unităţi fiind evacuaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit pompierilor braşoveni, incendiul a izbucnit la acoperişul clubului Players Pub, din cartierul Astra, extinzându-se apoi şi la acoperişul Restaurantului Vienna, aflat chiar lângă club.

Pompierii au intervenit rapid şi au reuşit să împiedice flăcările să se extindă şi mai mult, focul mistuind 300 de metri pătraţi din acoperişul care măsoară, în total, 600 de metri pătraţi.

"Incendiul se manifestă cu degajare mare de fum. Se intervine cu cinci autospeciale cu apă şi spumă. În incendiu au ars 300 de metri pătraţi din acoperiş. Din fericire, nu sunt victime“, a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

Toţi clienţii aflaţi în club şi în restaurant, dar şi angajaţii celor două unităţi au fost evacuaţi.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii lucrează pentru lichidarea incendiului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.