Un incendiu s-a produs, vineri seară, la instalaţa de brad aflată pe balconul unui apartament din Năvodari, iar în momentul în care pompierii au sosit la faţa locului au constatat că 26 de persoane, printre care şi trei copii, au ieşit din imobil. De asemenea, două persoane adulte au suferit atac de panică şi au fost asistate medical.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobroge au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri seara, la un incendiu produs într-un apartament din Năvodari. La locul respectiv s-au deplasat trei maşini de stingere, o autoscară şi un echipaj de prim-ajutor.
”Fumul provenea de la o instalaţia de brad aflată pe balconul apartamentului, situat la etajul patru, cu suprafaţa de patru metri pătraţi. S-au autoevacuat un număr de 26 de persoane (23 adulţi şi 3 minori) conştienţi, cooperanţi”, au transmis pompierii.
Ei au precizat că două persoane adulte au fost asistate medicale după ce au suferit atac de panică.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







