Trei persoane suspectate că au sustras telefoane mobile dintr-o autoutilitară din judeţul Ilfov, după ce l-au ameninţat pe şofer, au fost arestate. Anchetatorii au făcut cinci percheziţii şi au reuşit să găsească bunuri suspecte şi arme albe. Prejudiciul, de peste 320.000 de lei, a fost recuperat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 3:48, poliţiştii Oraşului Chitila au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că, mai multe persoane, prin ameninţarea şoferului, au sustras o autoutilitară, ce se afla parcată în faţa unui depozit, din localitatea Dragomireşti Deal, în care se aflau telefoane mobile”, a transmis IPJ Ilfov.

Incidentul a avut loc în momentul în care şoferul autoutilitarei se pregătea să descarce marfa.

Poliţiştii au descoperit abandonată pe un câmp autotutilitara respectivă şi au constatat că, în interiorul acesteia, se aflau mai multe telefoane.

Cercetările s-au concentrat pe identificarea şi prinderea făptaşilor.

”În urma activităţilor specifice desfăşurate, la data de 18 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au efectuat 5 percheziţii în judeţele Ialomiţa(4) şi Giurgiu(1), la domiciliile persoanelor bănuite de  comiterea faptei de tâlhărie calificată, în vederea probării întregii activităţi infracţionale”, a mai transmis sursa citată.

La percheziţii au fost descoperite şi indisponibilizate mai multe bunuri, respectiv arme albe, obiecte de vestimentaţie şi încălţăminte, precum şi sume de bani.

Prejudiciul cauzat şi estimat la suma de 320.000 de euro a fost recuperat în totalitate.

”În urma probatoriului administrat, până la acest moment s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore şi, ulterior, arestarea preventivă a 3 bărbaţi, cu vârste între 24 şi 38 de ani, cercetările fiind continuate pentru probarea activităţii infracţionale a tuturor persoanelor participante la comiterea faptei”, au mai precizat poliiştii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.