Un scandal între două familii a avut loc în judeţul Ilfov, iar în urma acestuia trei persoane au ajuns la spital. Poliţiştii au stabilit că în timpul conflictului un bărbat a intrat cu maşina în mai multe persoane şi în gardul unei locuinţe. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov au anunţat marţi, că poliţiştii au fost sesizaţi la sfârşitul săptămânii trecute că la o locuinţă din Mogoşoaia a izbucnit un scandal între mai multe persoane. 
“Din primele verificări s-a constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, în cauză existând un conflict spontan între membrii a două familii, aceştia agresându-se fizic, reciproc, prin loviri cu pumnii şi cu picioarele, dar şi cu obiecte contondente, iar, la un moment dat, un bărbat, implicat în conflict, s-ar fi urcat la volanul unui autoturism şi ar fi lovit de două ori gardul locuinţei, precum şi două persoane, respectiv un tânăr, de 19 ani şi o femeie, de 49 de ani, după care a părăsit locul faptei”, au precizat poliţiştii.
În urma acestui scandal au fost rănite trei persoane. Acestea au fost transportate la unitate medicală din Bucureşti. 
“În cel mai scurt timp, poliţiştii rutieri din Buftea l-au depistat pe bărbatul respectiv, pe o stradă din apropierea locului faptei şi l-au condus la sediul Poliţiei Oraşului Buftea, pentru cercetări. 
Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare, care au indicat o valoare de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat şi un rezultat negativ la consumul de substanţe psihoactive, context în care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 990 de lei, conform OUG 195/2002, iar, ca măsură complementară, i-a fost reţinut permisul de conducere, pentru 90 de zile”, a menţionat sursa citată. 
Bărbatul respectiv, în vârstă de 35 de ani, a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, iar apoi a fost prezentat Tribunalului Ilfov, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. 
Poliţiştii din Ilfov continuă cercetările în acest caz pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.