Trei fraţi cu vârste cuprinse între patru ani şi nouă ani se află internaţi la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi, fiind intoxicaţi cu insecticid.
Ei sunt internaţi în secţia de Terapie Intensivă. Cel de-al patrulea frate, în vârstă de un an, a fost repartizat într-un salon obişnuit, pentru că nu a fost expus la substanţa respectivă.
"Au fost aduşi patru fraţi, trei băieţei şi o fetiţă, cu vârste de un an, patru ani, cinci ani şi nouă ani. Sunt din mediul rural, ei fiind însoţiţi de către mama lor. Trei dintre copii prezentau semne şi simptome de intoxicaţie cu insecticid organofosforat", a declarat presei medicul Solange Roşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Sfânta Maria din Iaşi.
Medicii susţin că mama a pulverizat insecticid contra puricilor în camera în care dormeau micuţii, iar apoi nu a mai aerisit încăperea.
Copilul în vârstă de un an nu a fost expus la substanţa toxică, dar a fost totuşi adus la spital.
"Copiii au fost internaţi în ATI - Toxicologie, pentru continuarea terapiei specifice. Evoluţia este bună, sperăm într-o evoluţie favorabilă. Este o intoxicaţie rară, dar riscul este mare", a mai spus medicul Solange Roşu..




























