Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Ion Roată, judeţul Ialomiţa, a fost arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual o fată de 12 ani, inclusiv într-un autobuz care circula în municipiul Urziceni.
Potrivit IPJ Ialomiţa, situaţia a fost sesizată, luni, de mama fetei, o femeie de 46 de ani din localitatea Ion Roată, care a reclamat faptul că fiica sa ar fi fost victima unor agresiuni sexuale.
Evenimente
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că, în 11 şi 22 septembrie, în timp ce se afla în municipiul Urziceni, inclusiv într-un mijloc de transport în comun, fata ar fi fost acostată de bărbat, acesta atingând-o în zone intime împotriva voinţei sale.
Pe baza probatoriului administrat şi sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.
Marţi, bărbatul a fost prezentat instanţei, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.