Şoferul ambulanţei atacate la Recea-Cristur, în judeţul Cluj, a fost operat de urgenţă şi are, potrivit declaraţiilor sale, „aproximativ nouă fire pe cornee”, după ce cioburi din geamul autospecialei, spart de vandali, i-au sărit în ochi. Bărbatul, care după atac a reuşit să conducă ambulanţa până la Cluj Napoca, spune că starea sa este „relativ favorabilă” în prima zi după intervenţia chirurgicală, „dar suspiciuni încă există”, putând rămâne cu vederea afectată.
"Nu pot să precizez exact cu ce a fost spart, cu piatră, cu bâtă, cu topor, nu ştiu. În momentul ăla mi-a sărit ciob în ochi. (...) Eram în mers. Ca prin ceaţă am venit până la Cluj", a povestit, pentru
dejeanul.ro, bărbatul care a reuşit să ajungă la volanul ambulanţei până la Cluj Napoca.
După ce a lăsat pacientul pe care îl preluase din Recea-Cristur, el a fost dus de urgenţă în sala de operaţie.
"Noaptea, după ce am lăsat pacientul pe care l-am avut în ambulanţă, am ajuns la UPU, la oftalmologie, au intrat în sala de operaţie cu mine, de urgenţă. S-au pus aproximativ nouă fire pe cornee, din ce mi-a spus domnul doctor. Starea e relativ favorabilă de ieri până azi, dar suspiciuni încă există, pot să merg spre bine sau se poate merge spre rău, să rămân oarecum cu vederea afectată la ochiul respectiv. În momentul ăsta văd înceţoşat nu văd cum ar trebui să văd, sunt acolo tot felul de edeme", a declarat el pentru Dejeanul.
Acesta a subliniat că firele pe care i le-au pus medicii pe cornee trebuie păstrate 30 de zile, iar tot restul vieţii va trebui să meargă la controale oftalmologice periodic, "asta în cazul în care merge totul spre bine, nu mai trebuie intervenit cu alte operaţii".
"A fost examinat şi internat pe Secţia de Oftalmologie, pentru investigaţii suplimentare, monitorizare şi tratament de specialitate. S-a intervenit în regim de urgenţă sâmbătă seara pentru sutura plăgii. În această dimineaţă s-a intervenit din nou chirurgical asupra pacientului, postoperator acesta este stabil însă medicii nu pot da deocamdată un prognostic cu privire la evoluţia stării pacientului", a transmis Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj.
