Şapte persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident rutier produs în judeeţul Hunedoara, în care au fost implicate trei maşini. O fată de 11 ani a fost transportată cu elicopterul la Timişoara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În urmă cu puţin timp, pompierii din cadrul subunităţilor Toteşti, Bretea Română, Baru şi Hunedoara au intervenit pe DN 68,  între localităţile Toteşti şi Haţeg, unde s-a produs un accident rutier. Echipajele operative sosite la faţa locului au constatat faptul că, în accident au fost implicate 3 autoturisme şi au rezultat 7 victime, iar 2 dintre acestea au fost găsite încarcerate”, a transmis, sâmbătă, ISU Hunedoara.

Sursa citată a precizat că pompierii au acţionat de urgenţă pentru descarcerarea celor 2 persoane - un bărbat în vârstă de 24 de ani şi o femeie în vârstă de 65 de ani, care au fost extrase în siguranţă, fiind conştiente şi cooperante.

”La locul evenimentului, toate cele 7 victime au primit îngrijiri medicale, iar ulterior au fost transportate la spitalele din Haţeg, Hunedoara, Deva şi Petroşani. Printre persoanele rănite, s-a numărat şi o minoră în vârstă de 11 ani, pentru care s-a solicitat sprijinul elicopterului SMURD Arad, astfel încât aceasta să fie transportată în cel mai scurt timp posibil la o unitate spitalicească din Timişoara”, a mai transmis sursa citată.

Pompierii militari au acţionat, de asemenea, pentru asigurarea măsurilor de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri şi pentru sablarea carosabilului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.