Un bărbat în vârstă de 44 de ani a murit, joi noapte, după ce în locuinţa sa a izbucnit un incendiu, el fiind găsit carbonizat de către echipajele de intervenţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Mama bărbatului, care s-a intoxicat cu fum, dar a reuşit să se salveze, a avut nevoie de asistenţă medcală după ce a făcut un atac de panică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor ISU Giurgiu, incendiul a izbucnit joi noapte, după ora 22.00, la o locuinţă din comuna Prundu, la faţa locului intervenind două autospeciale de la detaşamentele Greaca şi Giurgiu şi o ambulanţă. 

Echipajele de intervenţie au găsit în casă un bărbat în vârstă de 44 de ani, care a murit, trupul său fiind carbonizat. Mama bărbatului, care a reuşit să se salveze şi s-a intoxicat cu fum, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a făcut un atac de panică.

FOTO: ISU Giurgiu
FOTO: ISU Giurgiu

Incendiul a fost lichidat aproape de miezul nopţii, iar până la ora transmiterii acestei ştiri nu a fost stabilită cauza acestuia.

FOTO: ISU Giurgiu
FOTO: ISU Giurgiu

Tot în judeţul Giurgiu, un alt incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri la un magazin din localitatea Grădinari. Focul a curpins tavanul clădirii, dar nu s-au înregistrat victime.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.