Un bătrân din municipiul Tecuci, a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, după ce a fost bătut şi i s-ar fi furat mai multe obiecte din aur din locuinţa sa, poliţiştii demarând cercetări pentru identificarea autorilor faptei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi, a declarat, miercuri, că un echipaj de ambulanţă a fost solicitat să intervină, în cursul nopţii trecute, pentru preluarea unui pacient care a ajuns în stare gravă de la spitalul din municipiul Tecuci, după ce ar fi fost victima unei agresiuni fizice.

"Este vorba despre un pacient, în vârstă de 72 de ani, victima uneia agresiuni fizice, din câte am înţeles, el suferind un traumatism cranio-cerebral, fractură de bază craniană şi o contuzie auriculară dreaptă", a spus Polinschi.

Bărbatul a fost transferat la Spitalul de Urgenţă din Galaţi unde este supus unei intervenţii chirurgicale.

Între timp, poliţiştii au demarat cercetări pentru identificarea autorilor faptei, surse din rândul anchetatorilor afirmând că persoane necunoscute ar fi pătruns în cursul nopţii în locuinţa bătrânului pe care l-au bătut şi apoi ar fi plecat cu mai multe obiecte din aur.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.