Treisprezece percheziţii au avut loc, marţi, în judeţul Galaţi, într-un dosar de contrabandă cu ţigări, trei dintre acestea fiind făcute de ofiţerii DGA la domiciile a doi poliţişti de frontieră şi la biroul lor de la PTF Oancea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, ofiţerii DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi, împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, au făcut, marţi, trei percheziţii domiciliare, într-un dosar penal pentru contrabandă.

În total, în dosar au avut loc 13 percheziţii, fiind puse în aplicare opt mandate de aducere.

"Cele 3 percheziţii efectuate de ofiţerii D.G.A. – Galaţi au vizat adresele de domiciliu a doi agenţi de poliţie de frontieră, precum şi biroul acestora din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea", arată DGA.

În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate mai multe sume de bani, precum şi bunuri despre care se presupune că provin din contrabandă (în principal, produse accizabile - ţigări).

Activitatea a fost desfăşurată cu sprijinul tehnic al D.O.S. – S.O.S. Galaţi, beneficiind totodată de sprijinul lucrătorilor din cadrul I.P.J. Galaţi – Serviciul de Acţiuni Speciale şi Serviciul Criminalistic.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.