Poliţiştii din Galaţi au demarat o anchetă după ce pe Facebook au apărut imagini cu mai mulţi cai obligaţi de stăpâni să tragă în direcţii diferite două căruţe legate între ele. Imaginile au fost postate de membrii unei asociaţii de protecţia animalelor care cer identificarea şi pedepsirea făptaşilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În imaginile video postate pe Facebook de Asociaţia "Help Lăbuş" se poate observa cum, pe un câmp, mai multe persoane asistă la felul în care doi bărbaţi strigă şi îşi obligă caii să tragă două căruţe legate între ele în direcţii diferite, la una dintre căruţe fiind înhămat un cal, iar la cealaltă doi cai.

Reprezentanţii Asociaţiei "Help Lăbuş" din Galaţi spun că scenele au fost filmate în zona satului Cişmele şi postate iniţial pe Facebook de către unul dintre protagonişti, dar ulterior persoana respectivă a şters videoclipul de pe reţeaua de socializare, însă clipul a fost salvat de către iubitorii de animale care au făcut publice imaginile pentru identificarea cât mai rapidă a celor implicaţi.

"Dacă vorbim în spiritul legii, noi vedem că sunt comise acte de cruzime împotriva animalelor, este cât se poate de clar, iar urmărind articolele de lege ar fi organizare de lupte între animale sau cu animale şi asta este infracţiune, se pedepseşte cu închisoare de 3 luni până la un an sau cu amendă penală. Oricum ar fi, ori rău tratament ori cruzime împotriva animalelor, ambele sunt pedepsite de lege. Ideea este ca organele îndreptăţite să constate că este într-adevăr o astfel de încălcare a legii, să îşi facă treaba şi să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi. Nu putem să ne dăm de ce au făcut asta: pentru amuzament, pentru orgoliu, să arate unul că are animalele mai puternice...Cert este că noi am depus o sesizare online la Poliţie", a spus Corina Grigore, preşedintele Asociaţiei "Help Lăbuş" din Galaţi.

Între timp, poliţiştii s-au autosesizat şi au demarat cercetări.

"În urma unor imagini apărute pe reţelele de socializare, IPJ Galaţi s-a autosesizat pentru stabilirea indentităţii persoanelor implicate şi dacă într-adevăr scenele au avut loc pe teritoriul judeţului Galaţi. Se fac cercetări, iar în urma acestora se va stabili încadrarea juridică a faptelor şi se vor lua măsurile prevăzute de lege", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.