Un bărbat de 54 de ani a fost rănit, duminică dimineaţă, după explozia unui element pirotehnic, în poligonul Smârdan din judeţul Galaţi. El a suferit răni la un braţ, fiind conştient. Victima este un cioban care se afla cu oile la păscut în zona poligonului militar. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a precizat că a fost sesizat Parchetul militar, conform procedurilor, iar comandantul poligonului a dispus să fie făcute verificări în zonă.
UPDATE - ”În dimineaţa zilei de 18 mai, în jurul orei 09.45, un bărbat în vârstă de 54 de ani, civil, din localitatea Cuza Vodă, a fost rănit uşor la mâna dreaptă în urma iniţierii accidentale a unui element de muniţie rămas neexplodat, în perimetrul poligonului Smârdan, zona Valea Mălinei”, a transmis MApN.
Potrivit sursei citate, victima a primit primul ajutor din partea unui echipaj SMURD, a cărui intervenţie a fost solicitată prin serviciul de urgenţă 112, fiind ulterior transportată la Spitalul Judeţean Galaţi, unde se află în stare stabilă.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Conform procedurilor legale, a fost sesizat Parchetul militar. Comandantul poligonului a dispus deplasarea de urgenţă la faţa locului a unei echipe de pirotehnişti militari, pentru investigaţii şi verificarea zonei. De asemenea, a numit o comisie de cercetare a circumstanţelor producerii acestui incident. Facem precizarea că în poligonul Smârdan nu sunt programate, în această zi, activităţi de tragere cu muniţie reală”, a precizat MApN.
UPDATE - Potrivit unor surse locale, bărbatul era cu oile la păscut în perimetrul poligonului militar de la Smârdan şi nu se cunosc detaliile exacte ale modului în care s-a produs deflagraţia. Ciobanul este rănit la o mână, iar viaţa nu îi este pusă în pericol. De altfel, el este cel care a sunat la 112 pentru ajutor, ulterior fiind transportat la spitalul din Galaţi.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În jurul orelor 09:40, ISU Galaţi a intervenit de urgenţă în zona poligonului Smârdan cu un echipaj UTIM pentru acordarea de îngrijiri medicale şi prim-ajutor calificat pentru un bărbat în vârstă de 54 de ani, rănit în urma exploziei unui element de muniţie activ. Victima prezintă plagă la nivelul unui membru superior, conştientǎ”, a transmis, duminică, ISU Galaţi.
La locul incidentului se deplasează şi un echipaj pirotehnic, împreună cu un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul de pompieri Galaţi.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.