O femeie de 85 de ani a fost găsită moartă, joi, în locuinţa sa din municipiul Craiova, de pompierii chemaţi să stingă un incendiu izbucnit chiar în camera unde aceasta se afla.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament de pe strada General Averescu din municipiul Craiova. La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj medical.

"Ajunşi la uşa apartamentului o persoană i-a informat pe pompieri că s-ar putea să fie o persoană în cameră. Întrând în camera indicată pompierii au descoperit o victimă. Imediat echipajul de prim ajutor a intervenit, dar aceasta nu mai răsufla", au precizat reprezentaţii ISU Dolj.

Pompierii au reuşit să stingă focul în scurt timp, stabilind că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la un cablu electric neizolat corespunzător.

Conform reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dolj, pe trupul femeii nu au fost găsite urme de violenţă, iar uşa apartamentului era închisă pe interior.

Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.