Femeia care împins marţi seară în faţa metroului o tânără, în staţia Dristor, a fost arestată pentru 30 de zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Magdalena Şerban este cercetată pentru omor şi tentativă de omor, după ce a încercat să împingă şi o altă tânără în faţa metroului, în staţia Costin Georgian şi după ce tânăra agresată în staţia Dristor a murit, după cum au anunţat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de către reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Magdalena Şerban este cercetată pentru infracţiunile de omor calificat şi tentativă de omor.

”Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, a rezultat că, la data de 12.12.2017, în jurul orei 15:35, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Costin Georgian, inculpata Ş.M. a împins o persoană de sex feminin, spre liniile de metrou, cu intenţia vădită de a o arunca în faţa trenului care tocmai intra în staţie. La data de 12.12.2017, în jurul orei 19:54, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, inculpata Ş.M. a împins o persoană de sex feminin spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni victima a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat ca urmare a leziunilor suferite”, anunţă procurorii. 

Magdalena Şerban este din Craiova şi, potrivit unor surse judiciare, a fost incoerentă pe toată durata audierilor, nefurnizându-le anchetatorilor nicio informaţie despre faptele comise.

Prima ipoteză a anchetatorilor este că femeia are probleme psihice şi a fost întrebată dacă a fost internată la un spital de psihiatrie, negând.

Ea le-a spus anchetatorilor că nu are o locuinţă şi că a dormit de mai multe ori în Gara de Nord, iar în ultima perioadă a locuit la un prieten, fără a le putea indica anchetatorilor adresa acestuia. Ea a spus că nu ştie adresa, dar ştie să ajungă acolo.

Femeia scria mesaje incoerente pe pagina sa de Facebook, în care îl acuza pe fratele ei de abuz sexual. Magdalena Şerban susţinea că a intrat în greva foamei pentru că nu i se face dreptate.

Conform unor surse judiciare, în imaginile video cu primul incident, petrecut la staţia de metrou Costin Georgian, se poate observa că femeia a împins-o pe victimă de trei ori, nereuşind să o arunce pe şine. Victima ar fi opus rezistenţă, iar la un moment dat s-a şi luptat cu agresoarea, reuşind într-un final să fugă.

În cazul celui de-al doilea incident, de la staţia Dristor, imaginile arată că tânăra de 25 de ani a fost împinsă şi a căzut pe şine exact la momentul la care trenul a ieşit din tunel. Tânăra a reuşit să se ridice, pe şine, dar suspecta ar fi împins-o cu piciorul, iar victima a căzut din nou, fiind lovită de metrou. La acel moment, în staţia de metrou se aflau puţine persoane.

 

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.