O fată de 12 ani care a plecat, vineri, dintr-un centru de plasament din judeţul Dâmboviţa este căutată de poliţişti. Aceştia fac apel la populaţie pentru găsirea ei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 24 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că Petre Paraschiva, în vârstă de 12 ani, a plecat voluntar dintr-un centru de plasament din oraşul Găeşti, fără a mai reveni”, a transmis, vineri seară, IPJ Dâmboviţa.  

Poliţiştii au precizat că, la data plecării, fata purta o geacă de culoare albastru închis, cu motive florale şi pantofi sport de culoare roz. 

Semnalmente: aproximativ 1,40 m, greutate 50 de kilograme, păr şaten deschis, lung până la umeri, ochi căprui. 

”Persoanele care deţin informaţii utile în vederea depistării acesteia sunt rugate să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie”, au mai transmis poliţiştii.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.