O explozie s-a produs, duminică dimineaţă, într-un bloc de pe strada Jiului, din municipiul Braşov, cel mai probabil din cauza unor acumulări de gaze, în urma deflagraţiei două persoane suferind arsuri şi fiind transportate la spital. Pentru siguranţă, 60 de persoane din imobilul respectiv au fost evacuate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Explozia care s-a produs, duminică dimineaţă, cel mai probabil din cauza unor acumulări de gaze, a afectat serios un apartament aflat într-un bloc tip vilă de pe strada Jiului.  

În urma deflagraţiei, două persoane au suferit arsuri şi au fost transportate la spital, iar 60 de persoane, locatari în bloc, au fost evacuate pentru siguranţă.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD, la faţa locului ajungând şi două ambulanţe.

Cei doi răniţi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Potrivit medicilor, o femeie de 47 de ani a suferit arsuri de gradul I şi II pe 60% din suprafaţa corpului, iar un bărbat de 30 de ani a suferit arsuri de gradul I şi II pe 35% din suprafaţa corpului.

Potrivit pompierilor, deflagraţia nu a fost urmată de incendiu, în prezent fiind făcute cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauza incendiului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.