ÎPoliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Sighişoara au întrerupt, luni seară, un eveniment privat,care se desfăşura cu încălcarea prevederilor Legii 55/2020. În urma verificărilor, organizatorii au fost amendaţi cu 9.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01.00, poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Sighişoara, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unei locaţii din localitate, ar avea loc un eveniment privat, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020, se precizează într-un comunicat oficial al IPJ Mureş. 

La faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba despre o petrecere, la care participau aproximativ 200 de persoane. Organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 9.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

În continuare poliţiştii efectuează verificări în vederea identificării participanţilor şi sancţionarea lor contravenţională.

Poliţiştii recomandă cetăţenilor să respecte măsurile de protecţie dispuse de autorităţile sanitare, astfel încât să prevină, pe cât se poate, răspândirea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Poliţiştii mureşeni continuă acţiunile de acest gen, scopul nostru fiind atât prevenirea evenimentelor negative, cât şi constientizarea cetăţenilor asupra responsabilităţii fiecăruia de a asigura siguranţa celor apropiaţi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.