Echipaj ARSVOM, solicitat să intervină din nou în sprijinul unui marinar cu o rană la mână care primise îngrijiri medicale şi săptămâna trecută

Echipaj ARSVOM, solicitat să intervină din nou în sprijinul unui marinar cu o rană la mână care primise îngrijiri medicale şi săptămâna trecută

Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a fost solicitat să intervină din nou, luni, în sprijinul unui marinar cu o rană la mână care primise îngrijiri medicale şi la sfârşitul săptămânii trecute, dar starea sa s-a înrăutăţit.

Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a anunţat că luni a primit o nouă solicitare de intervenţie tip Medevac.
 
”La bordul navei M/V Arista, ce navighează sub pavilion Panama, un membru al echipajului necesită a fi transportat de urgenţă la spital”, au transmis reprezentanţii ARSVOM.
 
Ei au reamintit că, sâmbătă, echipajul navei Arista a solicitat intervenţia ARSVOM pentru a fi acordate îngrijiri medicale unui navigator aflat la bord. 
 
”Nava SAR Apollo, din cadrul ARSVOM, împreună cu o asistentă medicală, din cadrul Serviciului de Ambulanţă Sulina, s-a deplasat cu toată viteza către nava MV ARISTA şi au acordat îngrijiri medicale. La acel moment nu a fost necesară debarcarea pacientului, acesta a rămas la bordul navei. Deoarece starea bărbatului nu s-a îmbunătăţit, a fost efectuată o nouă solicitare către Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, în vederea efectuării operaţiunii Medevac, respectiv debarcarea bărbatului, predarea către serviciul de ambulanţă şi transportarea acestuia la spital”, au mai precizat reprezentanţii ARSVOM.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră