Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost rănite în tren, sâmbătă, de un geam care a căzut peste ele în vagonul în care se aflau. Şeful de tren a sunat la 112, copiii fiind duşi la spital împreună cu părinţii. Compania CFR Călători a precizat că personalul din Teiuş s-a deplasat la spitalele din Blaj pentru a acorda sprijin familiei, însă nu a fost înregistrată nicio persoană care să se afle în îngrijirea instituţiilor medicale şi nici nu a fost depusă vreo sesizare la Poliţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - ”În circulaţia trenului IR 12942/1947 din data de 09.08.2024, pe relaţia Mangalia - Cluj-Napoca, în staţia Rupea s-a reclamat faptul că, la deschiderea unui geam din interiorul vagonului nr. 9, ar fi fost loviţi doi copii aflaţi în imediata vecinătate. Din acest motiv, personalul de tren a solicitat, preventiv, prin serviciul de urgenţă 112, prezenţa echipajelor de intervenţie în staţia Blaj”, au precizat, sâmbătă după-amiază, reprezentanţii CFR Călători.

Potrivit sursei citate, compania a dispus ca personal propriu din Teiuş să se deplaseze la unităţile medicale din Blaj pentru a acorda sprijin familiei, inclusiv în vederea deplasării ulterioare a acesteia la Cluj-Napoca.
 
”Potrivit informaţiilor obţinute atât de la unităţile sanitare din oraşul Blaj, cât şi de la Postul de Poliţie TF Blaj, nu a fost înregistrată nicio persoană care să se afle în îngrijirea instituţiilor medicale şi nici nu a fost depusă vreo sesizare la postul de poliţie”, a transmis CFR Călători.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit Club Feroviar, trenul IRN 12942, operat de SNTFC CFR Călători, a plecat din Mangalia vineri la ora 15,31 şi a avut trei ramuri – de Satu Mare, de Cluj Napoca şi de Târgu Mureş.

Sâmbătă dimineaţa, când ramura de Cluj Napoca ajunsese la Blaj, două fetiţe de 9 şi respectiv 12 ani au fost lovite de un geam căzut de la vagonul în care se aflau.

Şeful de tren a sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar cele două fetiţe au fost luate cu ambulanţa şi duse la spital împreună cu părinţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.