Doi muncitori de la societatea Apă-Canal Galaţi au căzut, marţi, într-un canal de colectare a apelor uzate în timp ce făceau lucrări. Ambii muncitori au fost scoşi inconştienţi de către pompieri, fiind transportaţi ulterior la spital.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, cei doi muncitori de 51, respectiv 55 de ani făceau lucrări de mentenanţă la o staţie de colectare a apelor uzate. Cel mai probabil, cei doi au leşinat din cauza mirosului emanat şi au căzut în apele uzate.
Unul dintre muncitori a fost scos inconştient şi i-au fost efectuate manevre de resuscitare. Cel de-al doilea a fost adus la suprafaţă fiind, de asemenea, inconştient, dar cu funcţii vitale stabile. Ambii au fost stabilizaţi la faţa locului, fiind transportaţi ulterior la Spitalul Judeţean Galaţi.
Accidentul este unul de muncă, motiv care s-au sesizat şi inspectorii ITM Galaţi.




























