Directorul DGASPC Giurgiu, Vişinel Bălan, fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţii (ANPDCA), anunţă, marţi dimineaţă, că şi-a găsit ”maşina ciuruită”, iar camerele de supraveghere din zonă a aflat că nu funcţionează. El afirmă că acest lucru nu-l va împiedica să continue reforma.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Mi-am găsit maşina ciuruită. Poate unii ar vedea asta ca un avertisment, însă pentru mine nu este decât o motivaţie suplimentară de a continua reforma la DGASPC Giurgiu. Obstacolele nu fac decât să îmi întărească determinarea”, a scris, marţi, pe Facebook, Vişinel Bălan, publicând şi o fotografie.

Bălan afirmă că a verificat la serviciul de pază şi a aflat că sistemul de supraveghere din spatele clădirii, acolo unde parchează de obicei, nu mai funcţionează de două săptămâni.

”Aşadar, identificarea celor responsabili va fi mai dificilă, dar nu imposibilă. Celor care cred că astfel de tactici mă vor descuraja, le spun doar atât: v-aţi înşelat. Asemenea provocări mă fac doar mai hotărât să merg înainte. Reforma nu este doar un cuvânt pentru mine; este un angajament pe care mi-l asum cu toată seriozitatea şi pasiunea. Cât despre maşină, va fi reparată”, a mai scris Bălan pe Facebook.

El afirmă că ”important este să ne ridicăm şi să continuăm drumul, indiferent de încercările prin care trecem”.

În 4 iunie, fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţii (ANPDCA) a devenit noul director general al DGASPC Giurgiu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.