Directorul Agenţiei de Investigare Feroviară Română - AGIFER, Laurenţiu Dumitru, afirmă că instituţia a demarat o investigaţie cu privire la incidentul petrecut joi dimineaţă în gara din Sighişoara, unde un marfar care transporta motorină a fost la un pas de a se ciocni cu o garnitură feroviară încărcată cu îngrăşământ chimic. Investigaţia poate dura până la un an, însă instituţia îşi propune ca „în cel mai scurt timp posibil” să aibă nişte concluzii în baza cărora să se dispună măsuri preventive. AGIFER nu are putere coercitivă în urma unor astfel de evenimente, subliniază oficialul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În urma acestui incident, la decizia AGIFER, s-a decis o acţiune de investigare a acestui incident, ceea ce înseamnă că ne vom apleca cu mare atenţie în aşa fel încât, într-un termen cât mai scurt posibil, dar nu mai lung de un an, să putem obţine toate concluziile referitoare la ceea ce s-a întâmplat, factorii care au contribuit, respectiv factorii sistemici care au condus la producerea evenimentului şi, eventual, să emitem recomandări de siguranţă. Referitor la ce anume s-a dispus în urma acestui incident, vreau să vă spun că ai noştri colegi de la Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română au dispus o acţiune prin care să identifice toate acţiunile de eventuale încălcări care au existat în acest incident în aşa fel încât, de urgenţă, să fie acoperite toate acele riscuri, că nu mai apară asemenea lucruri”, a declarat, sâmbătă seară, pentru News.ro, directorul AGIFER, Laurenţiu Dumitru.
Acesta a precizat că instituţia pe care o conduce nu are „putere coercitivă”, ci are rol  „pur de prevenire, de identificare a lucrurilor care s-au întâmplat”. 
„Noi nu avem o putere coercitivă, partea agenţiei de Investigare Feroviare Române fiind una pur de prevenire, de identificare a lucrurilor care s-au întâmplat şi numai transmiţând Autorităţii de Siguranţă se închide partea legată de supraveghere, control şi eventuale sancţiuni care se pot da”, a adăugat directorul AGIFER. 
Două marfare, unul încărcat cu motorină, cellalt încărcat cu îngrăşăminte chimice, au fost la un pas de a se ciocni, joi, în gara din Sighişoara, după ce unul dintre mecanici ar fi adormit, scrie clubferoviar.ro. Conform sursei citate, mecanicul unuia dintre trenuri a ignorat semnalul de ieşire din staţie aflat pe roşu, accidentul fiind evitat de către mecanicul celui de-al doilea tren, care a observat manevra şi a frânat brusc, evitând, astfel, impactul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.