O fată de 10 ani din judeţul Dâmboviţa a fost găsită inconştientă în casă, miercuri, de către părinţii ei, ea fiind transportată la spitalul din Găeşti, unde i s-au făcut manevre de resuscitare, însă ulterior a fost declarată decedată. Poliţiştii spun că primele verificări arată că ea nu avea urme vizibile de violenţă, iar în cursul zilei ar fi luat un analgezic, din cauza unor dureri de cap.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia Judeţeană Dâmboviţa a anunţat, miercuri seară, că o fată de 10 ani din localitatea Crângurile-Pătroaia a fost găsită inconştientă în locuinţă.

"Din primele verificări, aceasta nu prezenta urme vizibile de violenţă. Totodată, pe timpul zilei, pe fondul unor dureri de cap, minora ar fi ingerat un analgezic. Ulterior, după circa 25 de minute, părinţii au găsit-o inconştientă şi au solicitat sprijinul ambulanţei, fetiţa fiind transportată la Spitalul Orăşenesc Găeşti", a arătat sursa citată.

La spital, fetei i-au fost făcute manevre de resuscitare.

Reprezentanţii Poliţiei au anunţat însă că, din nefericire, ea a murit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.