Tatăl copilului care a adus o armă de airsoft la o şcoală din municipiul Constanţa a fost amendat cu 5.000 de lei, iar puşca a fost confiscată de poliţişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că tatăl minorului ar fi deţinut la domiciliu arma de tip airsoft (neletală şi nesupusă autorizării), nefuncţională, de agrement şi fără muniţie, pe care nu ar fi asigurat-o corespunzător, încălcând prevederile art. 61 din Legea 295/2004. Astfel, acesta a fost sancţionat contravenţional, conform art. 130, alin. 1, lit. d, din Legea 295/2004, cu amendă în valoare de 5.000 de lei. Totodată, s-a aplicat sancţiunea complementară a ridicării armei în vederea confiscării, conform art. 130, alin. 2, lit. c, din Legea 295/2004”, a anunţat IPJ Constanţa. 
 
Poliţiştii Secţiei 5 au fost sesizaţi joi, prin apel la 112, de către directorul Şcolii Generale nr. 33 ”Anghel Saligny” din Constanţa despre faptul că un copil de 7 ani, elev al şcolii, ar fi introdus, în incinta unităţii de învăţământ, o armă.
 
“Patrula mixtă deplasată la faţa locului, formată din poliţist şi jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa, a constatat că, la data de 10 mai, în jurul orei 17.00, minorul ar fi introdus, în unitatea de învăţământ, o armă cu lunetă de tip airsoft (neletală şi nesupusă autorizării), aceasta fiind ridicată de un cadru didactic”, a transmis IPJ Constanţa. 
 
Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Sorin Mihai, a declarat că elevul de şapte ani a adus arma, miercuri după-amiază, în curtea unităţii de învăţământ, când nu avea cursuri, dorind să se joace cu alţi colegi, iar aceasta i-a fost luată de către profesorul de sport şi încuiată într-un cabinet. Poliţia a fost anunţată în cursul zilei de joi de către directorul unităţii de învăţământ, atunci când a aflat despre armă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.