Poliţiştii au urmărit o maşină care nu a vrut să oprească la semnal, într-o comună din judeţul Constanţa, iar autoturismul a fost interceptat la un moment dat. Conducătorul auto a ieşit din maşină şi a vrut să fugă, dar a fost prins de poliţişti. Aceştia au stabilit că bărbatul nu are permis de conducere, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultând o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar autoturismul avea expirată inspecţia tehnică periodică.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că, luni, în jurul orei 1.00, poliţiştii din Cernavodă au vrut să oprească şoferul unui autoturism care se deplasa pe strada Ghiocelului din comuna Tortoman.
Bărbatul nu s-a conformat semnalului, continuându-şi deplasarea. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”La scurt timp, autoturismul a fost interceptat la intersecţia cu strada Primăverii. Şoferul a coborât din vehicul, în încercarea de a părăsi locul faptei, dar a fost interceptat şi condus la sediul poliţiei. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul, de 23 de ani, nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar vehiculul are inspecţia tehnică periodică expirată din data de 9 august”, au afirmat poliţiştii.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
El a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice ca să fie stabilită alcoolemia în sânge.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.