Poliţiştii constănţeni au tras un foc de avertisment în plan vertical pentru prinderea a două persoane, care au sărit gardul unei gospodării. Oamenii legii au reuşit prinderea unui suspect, fiind vorba de un tânăr de 17 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, sâmbătă seară, o patrulă mixtă, formată dintr-un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Lumina şi un poliţist local, aflându-se pe strada Mihail Sadoveanu din satul Sibioara, a observat două persoane în timp ce săreau gardul care împrejmuieşte un imobil de pe strada respectivă.

“La vederea patrulei, cele două persoane au fugit, astfel că s-a procedat la urmărirea acestora, atât cu autospeciala de poliţie, cât şi pedestru. Pentru că cei doi nu s-au conformat la semnalele agenţilor, poliţistul local a tras un foc de avertisment în plan vertical cu un pistol cu muniţie neletală. În urma incidentului nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Cele două persoane au continuat să fugă, iar una dintre acestea a intrat în curtea unui alt imobil, moment în care a fost imobilizată şi încătuşată de către poliţişti şi dusă la sediul postului de poliţie pentru legitimare.

Poliţiştii au identificat persoana ca fiind un tânăr, de 17 ani, din Sibioara. Acesta a declarat, în prezenţa tatălui, faptul că s-a speriat de prezenţa poliţiştilor întrucât nu avea documente de identitate asupra sa. De asemenea, oamenii legii au identificat şi cealaltă persoană, fiind vorba de un tânăr de 15 ani.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.