Nouăsprezece percheziţii au avut loc în Constanţa la persoane suspectate de proxenetism, iar nouă bărbaţi şi două femei sunt acuzaţi că ar fi obligat mai multe tinere să se prostitueze, prin metoda “loverboy”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Constanţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au făcut miercuri, 19 percheziţii, în Constanţa, la locuinţele unor persoane bănuite de proxenetism şi au fost puse în aplicare 17 mandate de aducere.  
“Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019 - 2023, 11 persoane, respectiv nouă bărbaţi şi două femei, ar fi determinat sau ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către persoanele vătămate, prin metoda «loverboy». Acestea ar fi practicat prostituţia pe stradă sau în apartamente închiriate, în acest scop, în municipiul Constanţa”, a transmis IPJ Constanţa. 
Sursa citată a menţionat că în urma percheziţiilor au fost descoperite cinci autoturisme, despre care anchetatorii bănuiesc că ar fi fost achiziţionate cu sumele de bani obţinute în urma practicării prostituţiei de către persoanele vătămate, 200 de grame de bijuterii dintr-un metal preţios, aproximativ 16.000 de euro, 7.000 de lei, 34 de telefoane mobile, un pistol cu gaze şi muniţia aferentă, un pistol de tip airsoft, precum şi documente cu valoare probatorie.
Patru bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru comiterea mai multor infracţiuni de proxenetism
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.