Meteorologii au emis, sâmbătă, avertizări cod galben de vânt puternic, valabil pentru zeci de judeţe, până duminică seară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit ANM, în intervalul 10 februarie, ora 18.00 – 11 februarie, ora 08.00, vântul se va intensifica treptat în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură.

”Vor fi viteze în general de 55...65 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăşi 90...100 km/h”, anunţă ANM.

Avertizazrea cod galben este valabilă pentru judeţele Alba, Argeş, Arad, Bihor, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Ulterior, duminică, în intervalul 08.00 – 22.00, vântul va avea intensificări în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei, Dobrogea, estul Munteniei şi sud-estul Moldovei, precum şi în Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură.

”Vor fi viteze în general de 55...65 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăşi 90...100 km/h”, a mai transmis ANM.

Meteorologii precizează că intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45...55 km/h, vor fi şi în restul ţării.

”În noaptea de duminică spre luni (11/12 februarie), vântul va continua să prezinte intensificări îndeosebi în sud-estul teritoriului”, a mai transmis ANM.

Avertizarea este valabilă pentru judeţele  Alba, Argeş, Arad, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Tulcea, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.