Un bărbat de 39 de ani din Gherla, judeţul Cluj, a fost arestat preventiv pentru ultraj. El a făcut scandal la domiciliu, fiind chemaţi poliţiştii. A refuzat să colaboreze cu aceştia, a fost preluat şi internat într-un spital, de unde a fugit pentru a continua scandalul. Din nou au venit poliţiştii la casa lui şi a agresat un agent, care nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În cursul nopţii de 26 spre 27 octombrie a.c., în jurul orei 00.50, Poliţia Municipiului Gherla a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Gherla, ar provoca scandal la adresa de domiciliu. Echipajul de poliţie care s-a deplasat la faţa locului a constatat că cele sesizate se confirmă, iar, întrucât persoana în cauză manifesta un comportament recalcitrant şi nu a cooperat cu poliţiştii, aceasta a fost transportată cu sprijinul unei ambulanţe la o unitate spitalicească de specialitate pentru a fi internată nevoluntar”, anunţă, luni, IPJ Cluj.

Ulterior, bărbatul ar fi părăsit unitatea medicală fără încuviinţarea personalului şi s-a întors la domiciliu, unde ar fi continuat scandalul.

”La noua intervenţie a echipajului de ordine publică, bărbatul a devenit recalcitrant, manifestând un comportament agresiv faţă de echipajul de poliţie şi ar fi agresat un agent de poliţie. În urma agresiunii, agentul de poliţie nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, mai arată sursa citată.

Luni, bărbatul a fost reţinut, ulterior, fiind prezentat Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gherla, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.