Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că va continua să lucreze la formarea unei majorităţi care să excludă voturile extremiste, el precizând că în acest moment, vorbim mai degrabă de o minoritate de blocaj, care ţine România ostatică iar Ilie Bolojan, PNL şi USR se agaţă în continuare de putere.
"În acest moment, nu putem vorbi de o majoritate, ci mai degrabă de o minoritate de blocaj, care ţine, practic, România ostatică. Mă refer, în mod evident, la Ilie Bolojan, la PNL şi la USR, care se agaţă în continuare de putere. Eu nu mai am aşteptări de la prim-ministrul demis, am fost deja de acord cu toate variantele, aproape toate variantele pe care le-au vehiculat, inclusiv cu acel acord politic, dacă vă aduceţi aminte. Aţi mai văzut pe cineva să vină să semnăm un acord? Cum i-aţi văzut dumneavoastră, i-am văzut şi eu. Nu. Prin urmare, eu voi continua să lucrez la formarea unei majorităţi care să excludă, şi vreau să fiu foarte clar, care să excludă voturile extremiste, dar care se oferă soluţie de stabilitate pentru România", a declarat preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, la Parlament.
El a menţionat că "situaţia este din ce în ce mai rea şi avem nevoie de un guvern cât mai repede".
"În acest moment, avem un guvern cu puteri limitate. Se întâmplă câte o şedinţă de guvern pe săptămână în care aprobă steme la localităţi, expropieri şi evaluări. În rest, politici publice, conform Constituţiei, nu au voie. Ajungem în blocaje, (..) cele legate de blocarea posturilor în sănătate, anumite măsuri de compensare a creşterii preţurilor la carburanţi", a subliniat el.
Sorin Grindeanu a precizat că oricine e de bună credinţă poate să lucreze la anumite reglementări, astfel încât, cel puţin pe chestiunile urgente, odată cu sesiunea extraordinară care va avea componenţa de PNRR, să lucreze şi la anumite amendamente care să deblocheze situaţia de acest tip.
"România e blocată şi trebuie să găsim soluţii şi România e blocată fiindcă stă un om acolo şi ţine de fotoliul respectiv, indiferent de consecinţe", a mai spus el.
Potrivit lui Grindeanu, nu există în acest moment o altă variantă de a debloca lucrurile decât aceasta.
"De trei luni deja, România e blocată. Să ştiţi că nici PNRR-ul nu era responsabil, şi nu e responsabilitatea Parlamentului, în primul rând e responsabilitatea Guvernului. Guvernul a semnat în 2021 sau 2020 acest acord cu Comisia Europeană, nu preşedinţii Parlamentului de atunci. Şi atunci, fiind un guvern demis, s-a pasat responsabilitatea, ca ei să rămână acolo lipiţi de funcţii, la Parlament", a mai arătat Grindeanu, adăugând că Parlamentul nu fuge şi PSD-ul nu fuge de treabă.
Sorin Grindeanu a menţionat că în acest moment, nu există majoritatea sau PSD nu are 233 de voturi, deci nu există nicio soluţie până la capăt.
"Astăzi nu avem această majoritate de 233 de voturi. (..) Variantele au fost publice şi s-a spus despre un guvern minoritar PSD şi un guvern minoritar PNL, USR, UDMR. După care, tot la consultă, ştiţi foarte bine că Partidul Social-Democrat a spus un lucru cât se poate de rezonabil, că noi nu vom vota un guvern din care nu facem parte. Ceilalţi au spus că da, vor vota, în speţă PNL-ul. Şi au spus public. Prin vocea preşedintelui Ilie Bolojan. Asta nu înseamnă că UDMR-ul nu ar putea să susţină un guvern minoritar PSD. Dar nu mă puneţi pe mine să speculez despre ceea ce face UDMR-ul", a comentat Grindeanu.
Sorin Grindeanu a amintit că liderul UDMR, Kelemen Hunor, a venit la Cotroceni săptămâna trecută cu acea propunere de guvern, de armistiţiu, cu care PSD a fost de acord.
"N-a fost de acord PNL şi USR", a mai spus liderul PSD.




























