Circulaţia se desfăşoară îngreunat pe Autostrada Soarelui, sâmbătă dimineaţă, din cauza ceţii care între kilometrii 15 şi 45 reduce vizibilitatea sub 100 de metri, potrivit Centrului Infotrafic din Poliţia Română.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii le recomandă şoferilor să reducă viteza, să păstreze o distanţă mai mare faţă de autovehiculul din faţă şi să nu oprească pe benzile de circulaţie sau pe banda de urgenţă.

Centrul Infotrafic a precizat că sâmbătă dimineaţă nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vremii nefavorabile sau a vreunui eveniment rutier, nici probleme privind fluenţa traficului pe arterele principale.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În judeţul Olt este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN64 Găneasa - Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 34 şi 40, din cauza unor degradări la podul de la kilometrul 35 situat peste Valea Negrişoara, în comuna Găneasa. Traficul greu a fost deviat pe ruta ocolitoare DN65 Găneasa - Salcia, DJ677 Salcia -Pleşoiu (DN64).

Pe DN13C, sectorul Vânători (judeţul Mureş) - Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este restricţionată circulaţia autovehiculelor de peste 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.

Tot din cauza unui pod avariat de o viitură, în judeţul Suceava, traficul autovehiculelor de peste 7,5 tone este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei - Ciumârna, între kilometrii 23 şi 27.

Restricţii pentru traficul greu sunt şi în judeţul Vrancea, pe drumurile naţionale secundare DN2M Andreiaşu de Jos  - pentru maşinile de peste 7,5 tone şi DN2N Chiojnedeni - Vintileasca - pentru maşinile de peste 12 tone, respectiv 3,5 tone la Jitia, din cauza alunecărilor de teren.

O avertizare cod galben de precipitaţii mixte şi polei este în vigoare sâmbătă, până la ora 12.00, în 31 de judeţe din ţară.   

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.