Circulaţia este blocată, duminică, la intersecţia străzilor Griviţa şi Semicercului din Capitală, după ce un copac a fost doborât de vânt, fiind rupte şi firele de tensiune care alimentează troleibuzele, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei. Un alt incident s-a produs pe Şoseaua Giurgiului, unde s-au prăbuşit faţadele a două balcoane ale unui bloc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Copacul doborât de vântul puternic a blocat ambele benzi de circulaţie din zona străzilor Griviţa şi Semicercului. Poliţiştii de la rutieră au deviat total circulaţia în acea zonă, traficul fiind redirecţionat pe strada Buzeşti către bulevardul Dacia, a precizat sursa citată.

Pompierii bucureşteni au intervenit duminică dimineaţă, în două ore, la aproape 40 de cazuri, pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe străzi şi pe maşini, a bannerelor, panourilor publicitare şi elementelor de construcţii de pe faţadele blocurilor, precum şi a unor stâlpi de electricitate rupţi sau în pericol de cădere, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.

Intervenţii ale pompierilor au fost pe Drumul Găzarului, strada Dunavăţ, strada Baba Novac, Şoseaua Mihai Bravu, Calea Plevna, strada Teiul Doamnei şi strada Lotrioara, dar şi în alte zone din Capitală şi din Ilfov.

Alte 41 de intervenţii ale pompierilor sunt în desfăşurare în Bucureşti şi Ilfov, la care se adaugă un număr semnificativ de apeluri care sunt primite până în acest moment, a mai spus Daniel Vasile.

Un alt incident a avut loc pe Şoseaua Giurgiului, unde vântul puternic a smuls faţadele a două balcoane ale unui bloc, un magazin aflat la parterul imobilului fiind avariat.

Incidentul s-a petrecut pe strada Drumul Găzarului din Sectorul 4 al Capitalei, la ultimele două etaje ale unui bloc cu 10 etaje, care nu este reabilitat.  Pompierii au intervenit cu patru autospeciale pentru a izola zona, pentru că sunt încă bucăţi de tencuială care sar de pe consolele distruse.

Sâmbătă noapte, echipajele ISU au intervenit, între orele 22.16 şi 23.30, pentru 19 copaci doborâţi de furtună, dintre care 16 în Bucureşti şi trei în Ilfov. De asemenea, echipajele ISU Bucureşti-Ilfov au fost solicitate să intervină şi pentru îndepărtarea a două antene care au fost doborâte de vântul puternic, a declarat Daniel Vasile, pentru News.ro.

Cele mai multe intervenţii au fost, sâmbătă noapte, pe străzi din Sectorul 3, printre care zona Dristor, bulevardul Nicolae Grigorescu şi bulevardul Theodor Pallady. Şi pe strada Mărgeanului, în Sectorul 5, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil.

Pompierii le recomandă oamenilor să nu atingă firele căzute la pământ, să nu se adăposterască lânga construcţii improvizate, lângă corturi şi schelele sau lângă clădiri cu faţade ce prezintă semne de degradare.

Bucureştiul şi 26 de judeţe sunt sub avertizare cod galben de vânt, duminică, până la ora 20.00. Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze mai mari în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Transilvania, unde rafalele vor depăşi 60-70 de kilometri pe oră şi pe arii restrânse vor atinge 80-90 de kilometri pe oră, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.