Trei trenuri sunt oprite în staţii, înregistrând întârzieri, din cauza unei şine rupte, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, circulaţia feroviară pe distanţa Măldăeni – Mihăeşti, fiind suspendată temporar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, circulaţia feroviară este temporar suspendată pe distanţa Măldăeni – Mihăeşti, pe firul II, începând cu ora 07:10. Menţionăm că, pe acest sector, firul I este închis permanent, fiind în desfăşurare lucrări programate de reabilitare a infrastructurii feroviare”, transmite marţi Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
 
Măsura a fost dispusă din motive de siguranţă feroviară, ca urmare a identificării unei şine rupte la kilometrul feroviar 115+500.
 
Echipele de intervenţie ale CFR SA au fost mobilizate imediat, la faţa locului acţionând   personalul de specialitate al Sucursalei Regionale de Cai Ferate Craiova, pentru evaluarea situaţiei şi executarea lucrărilor necesare remedierii defecţiunii, în vederea reluării circulaţiei în condiţii de siguranţă.
 
Până la finalizarea intervenţiei şi redeschiderea circulaţiei pe segmentul afectat, următoarele trenuri staţionează în staţiile  adiacente, înregistrând întârzieri faţă de graficul normal de circulaţie: R 11614, de la ora 07:20, R 9910 de la ora 07:35, ambele cu destinaţia Bucureşti Nord, şi IR 72 (care circulă pe ruta Bucureşti - Nord Curtici) de la ora 07:50.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.