Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, luni seară, că a fost activată Celula de criză în cazul accidentului rutier produs în Turcia, în care a fost implicat un autocar cu turişti români, MAE precizând că la acest moment sunt spitalizate 12 victime, una dintre acestea fiind în stare gravă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

MAE spune că a informat familiile celor doi cetăţeni români care şi-au pierdut viaţa în accident şi precizează că la acest moment alte 11 persoane sunt spitalizate într-un centru medical din localitatea Manavgat.

Potrivit MAE, unul dintre răniţi este de cetăţenie turcă, fiind şoferul autocarului implicat în accident, iar ceilalţi sunt cetăţeni români, care au suferit leziuni uşoare, putând fi externaţi în perioada imediat următoare.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În plus, alţi trei răniţi au fost transportaţi la un spital din Antalya. Unul dintre aceştia  se află în stare gravă, fiind supus unor intervenţii chirurgicale, iar ceilalţi doi au fost deja externaţi, mai spune MAE.

"Date cu privire la starea şi evoluţia răniţilor spitalizaţi vor fi actualizate prin intermediul echipei consulare mobile care s-a deplasat la faţa locului. Totodată, Celula de Criză menţine legătura permanent cu Ambasada României la Ankara, cu echipa consulară mobilă precum şi cu reprezentantul Consulatului Onorific român în Antalya. În demersurile instituţionale este implicat şi ataşatul de interne de la Ankara", adaugă MAE.

Autocarul implicat în accident este al firmei PremioTravel Holidays. Contactaţi de News.ro, reprezentanţii firmei au precizat că vor transmite luni seară un comunicat de presă.

Accidentul s-a produs, luni, în Turcia, într-o zonă situată între localităţile Manavgat şi Akseki, iar informaţiile iniţiale transmise de MAE arătau că în autocarul implicat în accident se aflau 16 turişti de cetăţenie română.

MAE anunţa că doi cetăţeni români au decedat, iar alţi 14 au fost transportaţi la două spitale din apropiere, pentru acordarea îngrijirilor medicale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.