Cauza exploziei produse duminică într-un bloc din Buzău este o acumulare de gaze. Specialiştii au stabilit că structura de rezistenţă a clădirii nu a fost afectată în urma deflagraţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pompierii au stabilit că deflagraţia produsă în apartamentul situat la etajul doi al blocului situat în Aleea Insulei din Buzău a fost cauzată de o acumulare de gaze provenită de la un convector care a explodat în momentul când proprietarul şi-a aprins o ţigară.

Totodată, inspectorii Inspectoratul de Stat în Construcţii au verificat starea imobilului şi au stabilit că structura de rezistenţă nu a fost afectată iar  locatarii se pot întoarce la casele lor. 

Viceprimarul municipiului Buzău, Ionuţ Apostu, a declarat că în situaţia în care vor exista cereri pentru spaţii de cazare de la proprietarii apartamentelor afectate, aceştia vor putea fi cazaţi în cadrul Centrului pentru Persoane fără Adăpost deţinut de Primărie sau la internatele şcolare.

În urma deflagraţie, a fost distrus apartamentul în care a avut loc incidentul, dar au fost avariate şi alte 5 apartamente din bloc.

De asemenea, apartamente din alte blocuri vecine au rămas fără geamuri, în timp ce câteva maşini parcate au fost avariate de cioburile geamurilor sparte.

Proprietarul apartamentului în care a avut loc explozia a ajuns la spital cu arsuri, iar alte persoane din bloc au suferit atacuri de panică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.