O femeie în vârstă de 31 de ani şi-a bruscat copilul, într-un parc din municipiul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, şi l-a aruncat de pe tobogan, de la o înălţime de aproximativ 1,5 metri. Mama copilului a fost dusă la Spitalul de Psihiatrie, iar fiul ei la Urgenţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Caraş-Severin, întreaga scenă în care o femeie, într-un acces de furie, şi-a aruncat copilul de patru ani de pe un tobogan a fost observată de alţi oameni din parcul din Caransebeş care au sunat imediat la numărul de urgenţe 112.
 
Copilul, în vârstă de patru ani, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Caransebeş cu traumatism cranio-cerebral şi plagă la nivelul capului şi rămâne internat în spital, sub supraveghere medicală. Mama lui a fost dusă de poliţişti la Spitalul de Psihiatrie.
 
Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Caraş-Severin au deschis o anchetă în acest caz şi au dispus măsura plasamentului în regim de urgenţă a celor 3 copii minori ai femeii, de 1, 4 şi 14 ani. 
 
"În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului, iar poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş", a transmis IPJ Caraş-Severin.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.