Patru maşini au fost avariate şi patru persoane, între care şi un copil de 3 ani, au fost rănite în urma unui accident rutier produs, duminică, pe DN2 (E85), în localitatea Mărăcineni. Accidentul s-a produs din cauza unui şofer de 28 de ani care nu s-a asigurat la plecarea de pe loc.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Amalia Călugăru, bărbatul de 28 de ani aflat la volanul unui autoturism Opel staţionat nu s-a asigurat corespunzător la plecarea de pe loc şi a acroşat un autoturism care circula regulamentar din direcţia Buzău către Râmnicu Sărat. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe contrasens unde a lovit alte două maşini care circulau regulamentar, după care s-a răsturnat.
Din evenimentul rutier a rezultat rănirea a patru persoane printre care şi un copil de 3 ani care au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările. Circulaţia pe DN2 (E85) în zona producerii accidentului rutier s-a desfăşurat cu dificultate aproximativ o oră.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.