Incendiul produs marţi seară, la o societate de reciclare din Frasinu, judeţul Buzău, nu a fost stins nici până la această oră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Vlăduţ Pârvu, mai multe echipaje de pompieri sunt încă la locul incendiului. Nu mai arde cu flacără acum, însă arde mocnit. Cantitatea de deşeuri reciclabile care ard este foarte mare, iar pompierii trebuie să verifice fiecare grămadă  şi să intervină pentru a stinge focul, ori pentru a se asigura că incendiul nu se reaprinde cu flacără mare.

La finalul intervenţiei va fi stabilită şi cauza care a generat incendiul, dar şi dacă din cauza fumului dens rezultat în urma unei cantităţi imense de material reciclabile s-a produs o poluare a aerului.

Incendiul de la depozitul de material reciclabile de la ieşire din Buzău a izbucnit marţi seară. O hală de circa 1500 de metri pătraţi în care erau peturi, alte deşeuri de plastic şi cartoane a fost cuprinsă de foc.  În sprijinul pompierilor de la Buzău au intervenit şi pompierii din Prahova, dar şi Primăria Buzău a trimis maşini cu apă.

Intervenţia a fost dificilă pentru că în zonă nu sunt hidranţi de la care să se fi alimentat maşinile pompierilor, şi, în plus, vântul sufla cu putere.

În urma incendiului nu s au înregistrat victime, ci doar pagube materiale, hala fiind distrusă, la fel şi două autovehicule parcate în curtea societăţii, care au ars. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.