O explozie s-a produs vineri dimineaţă într-un bloc de garsoniere de la marginea oraşului Buzău, la ieşirea spre Brăila. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. 15 oameni au fost evacuaţi iar rănite au fost, din primele date, o fetiţă de 8 ani şi bunica ei, de 65 de ani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, locotenent George Creţu, explozia s-a produs într-un bloc de la marginea Buzăului.
Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu.
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Am fost solicitaţi să intervenim în cazul unei explozii neurmată de incendiu într o locuinţă la etajul 4 al unui bloc din Buzău. La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă. În momentul, sosirii s-a constatat că explozia nu generase un incendiu, iar pagube semnificative erau în locuinţa în care s-a produs, urmând să evaluăm şi celelalte apartamente”, a declarat reprezentantul ISU Buzău.
Două persoane, o copilă de 8 ani şi bunica ei, de 65 de ani, au fost rănite în urma exploziei. Victimele au fost preluate de paramediei şi vor fi duse la spital.
Alţi 15 locatari ai imobilului au fost evacuaţi
Pompierii urmează să evalueze pagubele suferite în urma deflagraţiei în celelalte apartamente, în timp ce specialiştii în construcţii vor stabili dacă blocul respectiv are probleme de rezistenţă în urma exploziei.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.