Treisprezece maşini oprite în zona unei bretele adiacente Şoselei Mihai Bravu din Bucureşti au fost avariate, luni seară, după ce o femeie care conducea un autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, posibil din motive medicale. Testările au indicat că ea nu consumase alcool sau substanţe psihoactive.
”La data de 21.10.2024, în jurul orei 20.22, o femeie în vârstă de 39 ani, a condus un autovehicul pe Şoseaua Mihai Bravu, bretea adiacentă, iar când a ajuns în dreptul imobilului cu numărul 448, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers (posibil motive medicale) şi ar fi avariat 13 autoturisme staţionate”, a transmis Brigada Rutieră.
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Poliţiştii rutieri au testat-o pe femeie cu aparatura din dotare, rezultatele indicate fiind “zero” pentru consumul de alcool, respectiv “negativ” pentru consumul de substanţe psihoactive.
În urma accidentului au rezultat exclusiv pagube materiale.
Femeie aflată la volan şi proprietarii autovehiculelor avariate au fost îndrumaţi la Biroul Accidente Uşoare pentru soluţionarea accidentului.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.