Teleorman: Bărbat reţinut, după ce a fost prins încercând să vândă o puşcă pe care o deţinea ilegal. Încercând să scape de Poliţie, el a aruncat arma şi a fugit

Teleorman: Bărbat reţinut, după ce a fost prins încercând să vândă o puşcă pe care o deţinea ilegal. Încercând să scape de Poliţie, el a aruncat arma şi a fugit

Poliţiştii din judeţul Teleorman au reţinut un bărbat care a încercat să vândă o puşcă cu lunetă, neletală, pe care o deţinea ilegal şi pentru deţinerea căreia este nevoie de permis. Când şi-a dat seama că Poliţia este pe urmele sale, el a aruncat arma din maşină şi a încercat să fugă.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Teleorman au demarat investigaţiile în acest caz după ce au obţinut informaţii potrivit cărora un bărbat care deţine ilegal o armă neletală supusă autorizării vrea să o vândă.
Bărbatul a fost prins în flagrant delict în timp ce avea în autoturismul personal puşca.
În momentul în care şi-a dat seama că poliţiştii sunt pe urmele sale, bărbatul a virat pe un drum lateral de câmp, a aruncat arma din autoturism şi a fugit, fiind prins şi imobilizat de către poliţişti.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reţinerii faţă de bărbatul în cauză.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră